Vreau

Uneori imi este scarba de lumea in care traiesc.
Uneori ma enerveaza oamenii din jurul meu.
Uneori, tot ei, ma amuza.
Poate citind aici ma veti condamna si acuza ca am mentalitatea bunicilor nostri dar, imi vreau viata mult mai simpla, cu oameni buni, draguti, amabili, sensibili, atenti….pare o utopie, nu?
Imi vreau copilaria inapoi….nu imi place viata de adult, sunt prea multe responsabilitati pe umeri, care nu fac altceva decat sa ma „acreasca”, „domesticeasca”, sa uit ca stiu sa rad, sa ma complac in stituatii de cacat, sa imi spun in sinea mea ca de fapt e bine cum sunt acum si sa ma mint cu nerusinare.
Imi vreau zambetul de copil inocent,care cucereste pe toata lumea, vreau sa am prieteni care nu ma folosesc pt a obtine ceva de la mine.
Vreau un iubit care sa ma rasfete tot timpul, vreau sa am timpul sa fiu rasfatata, vreau sa stiu sa ma las iubita, vreau sa nu mai daruiesc in zadar, vreau sa fac dragoste toata noaptea, fara sa stau sa ma uit la ceas zicandu-mi in sinea mea „trebuie sa dorm, maine e o noua zi de munca!”.
Vreau sa stau o saptamana in creierii muntilor, sa respir aer curat sa imi limpezesc mintea de grijile cotidiene. Vreau sa nu mai fiu un robot-gospodina-casnica(nici nu cred ca exista asocierea asta de cuvinte, am inventat-o eu pt mine, prin fapte).
Vreau sa invat sa ma bucur de fiecare clipa ca si cand ar fii ultima, si vreau sa pot sa ii invat si pe altii sa faca asta.
Vreau sa imi gasesc orgoliul in mine si vreau sa fiu egoista.
Vreau, ca ceea ce am enumerat mai sus ca vreau sa mi se intample.
Vreau sa stiu sa folosesc si eu oamenii care ma folosesc pe mine.
Sunt foarte multe scenarii, cu mine in rolul principal pe care le vreau in viata asta.
Cam multe vreau, nu?  Poate ca le merit cu varf si indesat.