El…

Cel mai usor de exprimat in cuvinte este tristetea si esti atat de sarac in cuvinte cand vine vorba despre fericire…De putine ori m-am considerat fericita pe deplin, poate pentru ca cer eu prea mult de la viata,poate pentru ca am trait insuficient sa pot fi fericita de mai multe ori… nu stiu…
Stiu doar ca el ajuta la bucuria mea din fiecare zi…
El de fapt nu este cel ce ma asteptam sa fie, cel pentru care imbinasem atatea sentimente, cel pentru care cladisem atatea trairi, atatia fiori ce s-au stins…iar eu am fost prea oarba sa-mi dau seama , prea implicata in acea relatie pentru a-mi da seama ca defapt nimic din ceea ce cladisem eu nu mai era…
El-ul de azi si de fiecare zi de acum inainte , este atat de diferit, de calm, de linistit, de bun …Frumusetea exterioara este atat de neimportanta in comparatie cu ceea ce iti poate oferi sufletul lui , atat de josnica in comparatie cu mintea , cu privirea lui…
El este cel care face din zilele ploioase unele cu soare, el este cel care nu uita niciodata de sufletul meu ratacitor, el este cel care ,candva, a scris despre mine cu speranta ca intr-o zi privirile noastre se vor contopi ,ca vor forma un intreg complementar…
El este cel care ma pazeste noaptea de cosmaruri ,cel care ma urmeaza in cele mai ascunse vise, cel care imi mangaie chipul si cel care imi saruta buzele incet, ocrotind parca fiecare sunet ce iese din deschizatura moale si fina a buzelor mele…
El uita mereu ca m-am enervat, ca i-am vorbit pe un ton aiurea, ca i-am ras in fata cand n-ar fi trebuit, ca i-am intors spatele cand el ma primea cu bratele deschise…
El e mereu acolo , in acelasi loc,in care eu ma intorc ca un copil la cele mai iubite jucarii.
El e fiinta cu care ma unesc ,cu care ma completez si atunci cand mi se pare ca nu va merge, el e ploaia ce ma racoreste, el e soarele ce ma incalzeste, el e vantul ce stinge tristetea din sufletul meu…
El e el si eu traiesc prin el…